Jurnal 40.13

Părea că e soare dar a plouat tot timpul. O ploaie pe care nu o băgai în seama, dar era acolo, curgea pe tine așteptând să ridici capul, să deschizi ochii, să o lași să curgă pe fața ta rătăcită.

Părea o petrecere cu lume perfectă dar te trezești în colțul camerei cu gratii. Negru și rece și rupt de senzații.

O amintire

Ce straniu, pentru o clipă, îmi pare când privesc oglinda. Mă mai cunoști? aș întreba privirea
Chiar mișc o palmă cu tristete, pe un obraz atât de rece. Te mai întorci? aș întreba și timpul
Dar ochii tulburi se închid, încet, pășind în vis spre tinerețe.

Jurnal 37.13

Doar dacă te oprești o clipă, măcar cât să-ți tragi sufletul, ai să vezi că plouă. Tocmai făcusem bătături de la pietrele mici și multe, parcă aruncate intenționat prin toată curtea, și m-am oprit să văd cum plouă peste notițele mele îngrozitor de frumoase.

Și am zărit, prin ceața umedă, reverii închise în cutii numerotate și așezate ordonat pe rafturi din incinte cu ferestre înțepenite și colorate, mirosuri de poezie ce îți stârneau stările nevrotice zăvorâte în camerele timpului.

Miroase a liniște. O liniște mută care te mângâie pe creștetul creierilor fantastici până te scufunzi în acel vis. O liniște care obișnuia să te împresoare în vremurile melodioase...dar să le intitulăm consumabile și apoi amintiri pentru păstrare.

Legătură scurtă

Nu ți-am mai scris de ceva vreme. Nu a fost intenționat, doar că odată cu criza, primarul a tăiat internetul în sat. Copiii sunt mari, doi sunt în Spania la muncă și trei în Germania la studii (așa spun ei, dar eu știu că sunt la furat...îmi trimit pachet lunar), cel mic a rămas acasă (vrea să facă liceul la București, dar eu i-am precizat clar că nu e de viitor).

Avem un spital nou, de nebuni, făcut din fonduri europene. Perfect mobilat și finisat cu tot ce trebuie. De la ei fur internet. Mi-a dat parola tanti Petruța care lucrează la cantină. La etaj și-a făcut primarul spa. Nu știu ce înseamnă dar el zice că e important pentru arhiva de documente. Au acces acolo doar el și cu niște fete tinere. Cred că sunt secretarele lui.

Am vândut casa lu mămica și am băut toți banii, de durere. Două zile am dormit în șanț. Am avut noroc cu primarul că mi-a dat o cameră la subsol. E bine!

Altfel....mi-am făcut feisbuc și străng bani pentru aifon 5.

Mirosul miezului de noapte

M-am născut din noroc,din vânt și ploaie. M-am născut aproape de cer, aproape de raze galbene și blânde. Am zece ani și aproape 2 metri. Mereu verde și cu picioarele înfipte în pietre, îmi întind brațele spre păsările ce își fac cuiburi printre nori. Noaptea ațipesc sub sclipirea stelelor. Mirosul miezului de noapte mă cuprinde, mă leagănă, mă îmbată, mă seduce într-un vis de nedescris.

Într-o zi vântul a stat. Într-o zi păsările s-au oprit pentru o clipă să asculte. Un sunet ciudat vine dinspre poale.

- E sunetul morții, micuțule ! îmi soptește cel bătrân

- Cum adică ? întreb strângând mâinile la piept

- În fiecare an, spre sfârșite, niște ființe urâte vin cu mașinăriile lor oribile și îi retează pe cei tineri.

- De ce ? întreb cu ochii străluciți de soare

- De plăcere ! vorbește bătrânul

- Păsările spun că sunt jupuiți și îndesați în plase. vorbește alt bătrân

Se lasă noaptea. Miroase a membre amputate. Liniștea miezului de noapte e tulburat de foșnetul celor din jurul meu. Abia adorm cu gândul la trezire. Visul mă poartă într-o călătorie printre stele pe spatele unei păsări gigant ce aleargă peste nori. Libelule cu unghii făcute și cocori ce cântau la saxofon. Omizi lungi-infinite ce fugeau haotic pe niște roți negre. Stelele fugeau pe lângă tine cu o viteză uimitoare formând o linie continua și perfectă.

În dimineața asta e rece. Pentru prima oară îmi este frig. Suntem mulți, făcuți stive și captivi în plase, ca sclavii în așteptarea stăpânului, sperăm să ne trezim din vis sub un cer liber și liniștit. Călătoria continuă pe sub nori. Mă simt legat strâns deasupra unei mașinării ciudate ce zboară cu o viteză ucigătoare. Într-un final totul se oprește. Înghețat și scurs de viață, nu îmi mai simt picioarele, nu pentru că ar fi frig ci pentru că mi-au fost zdrobite cu o unealtă ascuțită pentru a intra într-un orificiu bizar. Nu mă pot mișca. Mă simt paralizat. Simt cum se scurge viața prin vene și nu înțeleg de ce niște ființe urâte se bucură dansând în jurul meu, cântă și aruncă peste mine cu niște chestii strălucitoare ce mă sufocă, mă leagă cu funii venite din toate direcțiile, îmi agață de brațe greutăți rotunde viu colorate și niște stele mici care se aprind și se sting înebunindu-mă.

Vântul adie prin mine și mă mângâie pe creștet. Razele de soare se urcă pe mine atingându-mă cu o caldură suavă. Păsări tinere îmi aleargă prin păr răscolindu-l......Ce vis !!

Au trecut 15 nopți. Îmi simt măinile uscate și arse. Ființele încep a mă elibera treptat smulgându-mi violent obiectele grele aflate pe mine. Într-un final sunt aruncat în vânt, în ploaie, sub cer și raze galbene, dar toate sunt reci și înfiorătoare. Fără picioare și fără puteri, cu brațele uscate și ciopârțite, îmi dau ultima suflare cu gândul la mirosul miezului de noapte.