1927

Abia revenit din 1727, cobor din maşinărie şi mă trezesc în mijlocul unei bătălii. Armata inamică tocmai ne ataca baza, bombele cad din cer cu ascuţitul în jos penetrând pământul ca o ploaie de vară iar mitralierele îşi aşteaptă rândul, ca într-o simfonie fără final. Mă trezesc într-un şanţ împresurat de fum, totul e cenuşiu, aproape spre negru, lângă mine e un individ roşcovan, cu părul murdar şi lăsat pe o parte, are ochi albaştri şi îl cheamă Victor, împărţim ţigara rămasă şi simţeam că e ultima. La un moment dat scoate din buzunarul inimii o poză veche, mototolită pe alocuri şi fără culori şi îmi spune zâmbind în suflet, căci pe afară e numai lacrimi:

- Vezi tu, prietene, ea este fata mea pe care nu am văzut-o niciodată şi nici nu am să o văd. De ce crezi că viaţa e scurtă şi plină de necazuri? De ce crezi că ce e frumos mă ocoleşte? De ce eu ?

Mă uit la el, nu zic nimic şi îi răspund cu o lacrimă purtata pe mâna stângă spre obrazul lui ce aştepta o mângâiere, privesc în ochii lui şi îi pasez ţigara.

- Hai, mai trage, lasă că vine soarele şi la noi.
- Crezi ? întreabă el încercând un zâmbet
- Cu siguranţă, timpul le face pe toate.

Din Vest ne mângâie o lumină slabă şi roşie, soarele se duce la odihnă, vine noaptea peste câmpul de suflete măcelărite, o linişte înfricoşătoare se abate asupra noastră, simfonia se opreşte şi luna veghează peste noi, e plină. O privim şi, ea ne priveşte înapoi, privim zâmbind unu spre celălalt şi apoi alergăm în genunchi şi coate în speranţa că găsim ceva de mâncare, la un moment dat el se opreşte brusc, ochii i se îneacă în lacrimi şi mâna lui se duce spre inimă, tremura tot, stătea pe o mină. Mă priveşte în ochi şi apoi, zâmbind, se trage uşor spre dreapta şi urmează o explozie fabuloasă iar Victor e peste tot. Din cer adie peste mine un fum înecăcios şi praf, printre linişte coboară încet o poză cu un colţ puţin ars, o prind în palmă, o privesc şi o întorc pe verso, câteva litere se aşezau astfel:
"fără tine o viaţă dar cu tine pentru eternitate. 1927 ".
Se crapă de ziuă, alerg spre Sud şi regăsesc maşinăria, sunt bucuros dar totuşi trist. Mă urc pe o treaptă, privesc înapoi, praful şi fumul negru învăluise toată depărtarea. Şi plec.

4 comentarii:

Bogdan Cristescu spunea...

categoric e o idee fantastica sa povestesti din calatorii, si mai ales din cele din timp!
te rog nu uita sa precizezi de ce mergi unde mergi, si mai ales de ce te implici!

K.G.Pirel spunea...

da chiar ! de ce ?
cu mare drag as face o daca as stii raspunsul.

cineva... spunea...

mergem unde mergem ca sa scapam, sa ne eliberam. in ce scop? nu conteaza. important e ca unii, asa cum este k.g.pirel, pot merge oriunde, oricand doar cu puterea mintii, cu sau fara implicatii. si slava domnului e suficient loc sa calatorim si noi cu el, fara intrebari, oameni buni, sa ne bucuram...zic.

K.G.Pirel spunea...

ca bine zice cineva, chiar daca e niste aspecte cu totii asteptam raspunsuri si iar, da chiar, sa ne bucuram.

Trimiteți un comentariu