Anexă la jurnal de bord

Ca să înţelegi situaţia mă voi întoarce în trecut cu mulţi ani.

Sunt în recunoaştere la bordul navei de o persoană, GX3. Tocmai mă desprinsesem de nava mamă, JKR28. În urma unui semnal receptat de pe planeta 3 din galaxia Gutănbergi, cu referire la un schimb de informaţii, am considerat că e cazul să mă deplasez în acea locaţie. Drumul şi aterizarea sunt irelevante. Planeta părea înfloritoare, cu bere la robinet şi mici pe grătare. Ulterior am realizat că e doar o ficţiune, la fel ca orice altceva de pe acea planetă. Aici nu există soare, doar lună şi este mereu o seminoapte, mereu plouă şi e linişte. Animalele care predomină sunt porcii aviatici, vacile nebune şi caprele cu moţ. Agricultura e la pământ. Analizând parametrii solului am întâlnit o siluetă cu picioare lungi, burtă şi antene pe cap. Ulterior a căpătat o formă umanoidă asemănătoare cu mine. Am purtat diferite discuţii, printre care pacea între galaxii, stratul de ozon, topirea gheţarilor şi muzica. Apoi am plecat.

În prezent, în urma unui nou mesaj receptat, m-am întors pe planeta 3 unde m-am reîntâlnit cu silueta. De această dată, după nişte discuţii interesante, am căzut de comun acord ca el să se intituleze Marcea Mireluş şi să îmi trimită informaţii postate direct aici prin intermediul unui aparat reglat special pe frecvenţa mea.

1 comentarii:

cineva... spunea...

Mda..., uite ce e: eu cred ca tie calatoriile astea nu prea iti fac bine. Si in general desprinderea de nava mama ma ingrijoreaza.
Dar cred ca iti inteleg angoasa si atunci voi incerca sa te ajut, in calitate de psihanalist, evident.
In primul rand ai suferit o trauma in copilarie. De fiecare data cand mama ta pleca de acasa, la piata, tu credeai ca te paraseste. Stii, la sedinta trecuta, sub hipnoza, te-ai asezat in pozitia de fetus si iti sugeai degetul.

Cand erai mic, plecarea mamei se repeta: saraca, facea si ea piata. Tu te inchideai in sifonier- de aici nevoia si viziunea semiintunericului. Plus ca aveati igrasie- de aceea in visele tale mereu ploua, e umed.
"Intalnirea" porcilor, a vacilor si a caprelor cu mot are o explicatie tot in trecutul tau: camasile tatalui tau, aflate evident in sifonierul in care te inchideai, duhneau a animalele din ograda. Trecutul tau se confunda cu prezentul in subconstient si asta ma ingrijoreaza: "agricultura era la pamant"- intr-adevar, ai foarte multe amintiri cu veri secetoase, cand nu aveati ce pune pe masa. Pana si silueta cu picioare lungi, burta plus si antene reperzinta de fapt sperietoarea de ciori, din curtea casei parintesti.
Tot sub hipnoza mi-ai marturisit ca visai sa iti ei zborul din ograda, satul fiind de saracie si paduchi, si atunci iti imaginai ca esti cosmonaut, iar roaba, pe care ti-o puneai in cap, era nava ta spatiala. Evident, sub roaba tot intuneric era, pentru ca tu te simteai in siguranta doar in intuneric.
Te rog sa ma contactezi neaparat. Iata ca intreruperea sedintelor noastre nu ti-au facut deloc bine. Vezi ca sedinta s-a scumpit.

P.S. nu imi mai poti plati in eugenii, sper sa intelegi.

Trimiteți un comentariu