Mirosul miezului de noapte

M-am născut din noroc,din vânt și ploaie. M-am născut aproape de cer, aproape de raze galbene și blânde. Am zece ani și aproape 2 metri. Mereu verde și cu picioarele înfipte în pietre, îmi întind brațele spre păsările ce își fac cuiburi printre nori. Noaptea ațipesc sub sclipirea stelelor. Mirosul miezului de noapte mă cuprinde, mă leagănă, mă îmbată, mă seduce într-un vis de nedescris.

Într-o zi vântul a stat. Într-o zi păsările s-au oprit pentru o clipă să asculte. Un sunet ciudat vine dinspre poale.

- E sunetul morții, micuțule ! îmi soptește cel bătrân
- Cum adică ? întreb strângând mâinile la piept
- În fiecare an, spre sfârșite, niște ființe urâte vin cu mașinăriile lor oribile și îi retează pe cei tineri.
- De ce ? întreb cu ochii străluciți de soare
- De plăcere ! vorbește bătrânul
- Păsările spun că sunt jupuiți și îndesați în plase. vorbește alt bătrân

Se lasă noaptea. Miroase a membre amputate. Liniștea miezului de noapte e tulburat de foșnetul celor din jurul meu. Abia adorm cu gândul la trezire. Visul mă poartă într-o călătorie printre stele pe spatele unei păsări gigant ce aleargă peste nori. Libelule cu unghii făcute și cocori ce cântau la saxofon. Omizi lungi-infinite ce fugeau haotic pe niște roți negre. Stelele fugeau pe lângă tine cu o viteză uimitoare formând o linie continua și perfectă.

În dimineața asta e rece. Pentru prima oară îmi este frig. Suntem mulți, făcuți stive și captivi în plase, ca sclavii în așteptarea stăpânului, sperăm să ne trezim din vis sub un cer liber și liniștit. Călătoria continuă pe sub nori. Mă simt legat strâns deasupra unei mașinării ciudate ce zboară cu o viteză ucigătoare. Într-un final totul se oprește. Înghețat și scurs de viață, nu îmi mai simt picioarele, nu pentru că ar fi frig ci pentru că mi-au fost zdrobite cu o unealtă ascuțită pentru a intra într-un orificiu bizar. Nu mă pot mișca. Mă simt paralizat. Simt cum se scurge viața prin vene și nu înțeleg de ce niște ființe urâte se bucură dansând în jurul meu, cântă și aruncă peste mine cu niște chestii strălucitoare ce mă sufocă, mă leagă cu funii venite din toate direcțiile, îmi agață de brațe greutăți rotunde viu colorate și niște stele mici care se aprind și se sting înebunindu-mă.

Vântul adie prin mine și mă mângâie pe creștet. Razele de soare se urcă pe mine atingându-mă cu o caldură suavă. Păsări tinere îmi aleargă prin păr răscolindu-l......Ce vis !!

Au trecut 15 nopți. Îmi simt măinile uscate și arse. Ființele încep a mă elibera treptat smulgându-mi violent obiectele grele aflate pe mine. Într-un final sunt aruncat în vânt, în ploaie, sub cer și raze galbene, dar toate sunt reci și înfiorătoare. Fără picioare și fără puteri, cu brațele uscate și ciopârțite, îmi dau ultima suflare cu gândul la mirosul miezului de noapte.

Aproape treaz

Un vis speriat poposeşte lângă fântâna părăsită. O fântână foarte urâtă şi fără capac, ce ar fi de remarcat este faptul că e parfumată. Reţine asta! Visul cu părul răvăşit îşi odihneşte picioarele umflate şi bătătorite pe o piatră cu o formă diferită de celelalte pietre, îşi deschide atent buzunarul din partea dreaptă şi scoate o sticlă cu lichidul ce urma să-i răspundă la întrebare. Reţine şi asta ! Dinspre răsărit tocmai vine o briză însoţită de soare, evident. În acel moment se produce sărutul, ce umblase haotic toată noaptea printre umbre şi stele. Este sărutul de despărţire, de întâlnire şi de regăsire.

- Nu mai văd, nu mai simt...doar aştept! şopteşte bursucul trezindu-se înainte de operaţie

Încă o zi!

Şi dacă ar fi, şi dacă n-ar fi, m-aş privi , m-aş îndoi, şi, aş crede în cele din urmă. Din oglindă se varsă amintiri peste picioarele mele reci, murdare, obosite şi tocite. O explozie de clipe trăite sau visate, artificii înstelate fără sensuri, fără o potrivire armonioasă. De parcă ar conta!
Dacă aş fi o zi o pasăre, aş muri de zbor şi de zbucium, mi-aş inventa un gând, un vis, un pământ care nu există şi l-aş cutreiera ca o săgeată, iar culorile mi-ar izbi aripile în nebunia zborului. Aş zbura prin vise perfecte, atinse de culori calde, m-aş îndrăgosti de cer şi aş adormi acolo, cu el de mână, în castelul lunii, înveliţi cu nori pufoşi.
Dacă aş exploda într-o zi în mii de scântei, doar o scânteie aş fi eu, restul ar fi vise, clipe, resturi de imaginaţie. O scânteie purtată de vânt şi răcită de timp. Şi dacă ar fi, m-aş aşeza pe o floare şi aş intra în sufletul ei. Aş adormi într-o dezordine interioară şi un regret. O plantă jumătate moartă, jumătate eu. Încă o zi!

Scrisoare

Dragă Ionela,

Sper să citeşti scrisoarea asta, ştiu că pe celelalte le-ai refuzat, am chitanţa de la poştă. Nu am mai băut de 2 luni şi 7 zile, mă simt mai bine, ciroza s-a liniştit. Aştept cu nerăbdare să imi iau concediu şi să vin la tine. Ţi-am văzut cele două filme, de 10 ori fiecare, sunt nespus de impresionante, în special ultimul "Miezul din migdală", realmente m-au marcat cuvintele tale, după ce ai tras scena cu piscina, te-ai şters la guriţă şi ai spus: "eu nu reneg copilul din mine, îl iubesc". Dumnezeule, nu pot uita acele cuvinte! Din această cauză îmi cumpăr zilnic, de la mega, ulei de migdale şi mă ung pe tot corpul, adorm gândindu-mă la tine.
Am strâns nişte bani şi anul ăsta vreau să termin casa din Feteşti (termopane, izolaţie, jacuzzi şi terasă, cum îţi place ţie!). Vreau să fie cadoul pentru ziua ta. Abia aştept să faci 18 ani, şi, atunci ne vom căsători în faţa domnului părinte din satul nostru natal, vom avea cinci copii, parcă îi văd cum zburdă prin curtea noastră mare.
Mi-am cumpărat maşină (A8, cum îţi place ţie!). Când mă întorc, pe 27 luna asta, am să te duc la molul ăla construit recent. Promit!

Pişcoţelul tău, Bruno.

Lacrimi şi durere

Consider că ar fi banal dacă aş spune că am fost plecat într-o călătorie de relaxare psihică şi fizică, pe meleaguri fantastice şi înstelate unde poposesc sirene blânde şi bursuci zburători. Adevărul e dureros şi te face să analizezi situaţia zile întregi.

Era într-o Joi, spre seară. Abia îmi achiziţionasem online un nou stabilizator de tensiune pentru aparatul de legătură cu calculatorul central. Serveam nişte alune prăjite în ulei din India, trimis de nişte rude special pentru astfel de situaţii. Îmi amintesc perfect ora, şi asta pentru că urmăream cu sufletul aproape de gură ştirile de la ora 5. Mi-a atras atenţia titlul şi contextul tumultuos ce invada ecranul, astfel:

Poveste de Paşcani. De la nuntă la înmormântare.

Acţiunea se desfăşoară în mare parte în ograda şefului de post, mort triumfal la datorie în urma unei ciroze cumplite. Abia ce îşi terminase preotul concertul special organizat pentru proaspătul mort, precum şi corul de babe ce se întrecea în doine, îşi face apariţia nepotul cel mare cu 3 litri de alcool în sânge şi încă 1 în mână. Clătinându-se simetric, tânărul îşi ameninţă semenii cu un cuţit de bucătărie orientală cerându-şi dreptul la avere. În acel moment cei opt fraţi ai fericitului ascuns în nefiinţă, aflaţi în detriment cu doar 1 litru de alcool, au pus la cale o strategie de comunicare amiabilă cu furci şi topoare. Discuţiile au avut loc pe întreaga bătătură lăsând numeroase dâre de sânge, toate sub bagheta maestrului preot şi a corului de babe.
Liniştea se aşterne odată cu apariţia unei secerătoare care intră în plin peste lumea venită la înmormântare. Cum s-a ajuns aici ? Deci, simultan cu înmormântarea, la căminul central era în desfăşurare o nuntă. Bartalian, zis Spartacus, şofer pe secerătoare, se gândeşte să fure mireasa. Zis şi făcut. În urma consumului enorm de alcool, individul pierde controlul autovehiculului ducând la tragedia menţionată mai sus. Unii localnici spun că ar fi fost violată mireasa în cabina secerătorii de către doi bărbaţi mascaţi şi solizi, inclusiv şoferul. Cercetările continuă.

Din cer coboară raza

Eu şi gândul, pe câmpiile ratate. Din noaptea lungă izvora speranţa. Ce trist e timpul când se scurge-n palme. Din tăcerea asta pe care o simţi când mergi în doi, doar tu şi gândul, aştepţi în ploaie să îţi curg-un soare. Tăceai adânc când îţi vorbea privirea. Ce trist e drumul răvăşit de zare.
A trecut o săptămână şi aştepţi să-ţi bată-n geam iubirea. Oriunde mergi, e ceva ce-ţi aminteşte. Aş vrea să zbor prin clipele uitate. De ce se stinge clipa? O ultimă ţigară, o stingi pe treptele ciudate. Din iarbă tresare fericirea, ai vrea să crezi, să simţi, să vezi esenţa. E doar mirajul, preludiul unui somn al vieţii. Închide ochii trişti. Visează. Aşteaptă dimineaţa să îţi bei cafeaua. Măcar atât.

Cu mâinile murdare

S-a întâmplat pe la 2:32, noaptea. Priveam cu sufletul la gură, o gură plină cu pufuleţi, deznodământul ce urma să apară la OTV, cu referire la cutremurul care a fost şi care urma să vină. Intraseră reclame, când...beznă.
S-a oprit curentul. M-am panicat, amintindu-mi de vorbele cutremurologului de la tv
“Aşa începe cutremurul; prima oară se întrerupe lumina, urmează apa, gazele şi gunoiul„
Am început să urlu, ca lupul la lună, sperând că mă aude cineva, dar izolaţia termică este de calitate, şi în plus, locuiesc la marginea satului. Mă sprijineam de pereţi şi plângeam haotic. Era atât de frig. Am simţit două lovituri, apoi parcă adiam ca un fulg de nea.

Dimineaţă m-am trezit pe gresia din baie. Eram lipit de ea, şi ea de mine, la mijloc sânge. Ridicându-mă foarte greu, am fugit spre uşă, cu gândul să ajung pe uliţă. Uşa era blocată. Printr-o autohipnoză specială, pe care am învăţat-o cu 4 luni în urmă tot la OTV, am reuşit să penetrez câmpul magnetic din creieri şi mi-am amintit. Se pare că este ruptă cheia în yală. Ruptura s-a efectuat în urma căderii bibliotecii peste cheie. Eu, împiedicându-mă de sacii de pufuleţi, am căzut peste masa aflată în apropiere. Încercând să mă ridic, m-am oprit cu capul în primul raft al bibliotecii, cauzând balansarea acesteia urmând să cadă peste cheie, precum şi zborul celor două dexuri cu destinaţia spre capul meu. Cele două lovituri au fost aproape fatale, băgându-mă într-o stare de delir şi o senzaţie de plutire. Ceea ce m-a determinat să mă deplasez spre baie, pe mai multe cărări, unde m-am prăbuşit peste gresia maronie şi uşor pictată cu floricele.

Privindu-mi mâinile murdare de sânge, am reuşit să-ţi scriu aceste rânduri apoi am leşinat.

Bloghistul şi criza din pădure

M-am trezit târziu. E 4:30. M-am grăbit să-mi fac cafeluţa, pe care am savurat-o în lift. Locuiesc la parter, dar îmi place să merg cu liftul până la etajul 3 şi apoi cobor pe scări, asta mă excită şi îmi dă o stare de viaţă. Maşina personală nu funcţionează. Am vândut roţile pentru băutură, pentru că în noaptea de revelion mi-au furat hoţii sistemul audio. Îmi amintesc perfect, eram blocat în lift, exact la cumpăna dintre ani, scriam poezie.

Aseară, după ce am băgat două posturi, am visat trei bursuci şi o purcea vlăjgană. Cei trei urmăreau un film erotic şi se îmbuibau cu floricele. În timpul reclamelor, discutau despre criza economică ce acoperise toată pădurea. Multiple buticuri erau puse pe butuci sau urmau să fie. Situaţia era tot mai complicată cu fiecare secundă ce trecea, şi asta pentru că proviziile de carne pentru grătar erau pe terminate. Aceştia obişnuiau, la sfârşitul săptămânii, să organizeze megapetreceri cu grătare, băutură, mici, pizza şi femei (femeile veneau la ofertă cu pizza). În urma consumului excesiv de carne de purcică, într-o seară, purceaua vlăjgană devine superpurceaua, care se răzbună.

5:00. Sunt blocat în pasaj şi mănânc un batonaş. Bucuros, zâmbitor şi cu o mare dorinţă să ajung la muncă. Sunt bloghist. Lucrez la presă. Îndoi table, fac şuruburi şi analizez parametrii. În prezent sunt pe mes, port o discuţie cu cel mai bun prieten al meu.

Sărbătoare şi lumină

Sunt în post şi rugăciune. E 4:25. Aşezat strategic în spate, ultimul scaun pe dreapta, mă balansez uşor, ca într-un film muzical. Privesc pe geam la cocorii ce merg spre vest, spre construcţiile falnice. Tărăgăneala îmi dă o senzaţie de excitare, mediu propice pentru atingeri în locuri extreme, cum ar fi circuitul integrat din releul de alternator. Sunt singur în maşină şi dansez, în gând. Maşina asta mă duce până la locul de muncă. E prima zi. Am găsit acest loc de muncă pe internet. Se intitula: "croşetează-ţi sensul vieţii". Scriu pe genunchi aceste rânduri. Sunt wireless şi sexy. Mâine petrec, cu băutură, meluţ şi oo, apoi cozonăcel.

Zălud

Din două mâini legate, strâns, cu flori albastre, se înălţa spre ceruri oarbe, fericirea. Iubirea infinită, ce izvora din buze, le împresoară trupurile goale, de fiinţă.
Şi, s-a trezit din visul zilei. Soarele coboară într-un apus isteric. Poetul cel zănatic, zăcea în balta lui de sânge depresiv, din care îşi picta pe foi murdare, poemele stricate. Adânc, în întuneric, cu părul scurs peste sprâncene, vorbeşte cu pereţii

- Mai am o zi! Apoi vă las să-mi spuneţi care-i leacul.

Tăcerea îl trezea în comă. Furtuna gândurilor mute îl împingea la scrieri crunte.

“ simt vijelia bolii
pictată pe fereastră,
cum bate-n jur, ascuns. „

Pârâul şi normele UE

Plecasem. Am mers mult, cu gândul la ce aveam să fac. Se făcuse cam 2, 2 jumate, şi lumea începea să penetreze porţile întreprinderii. La poartă, nea Orlando împărţea fluturaşi pentru noua secţie de gulere, deschisă la parterul clădirii. Mă simţeam puţin răpus sufleteşte, având în vedere că înainte era sediul celor de la "test de fidelitate". Îmi doream cu bestialitate să fiu ispită, dar în viaţă nu poţi avea totul (cum spunea un inginer rus şi catolic).

Am vorbit la trecut până în acest punct, pentru că dorm pe o bancă şi visez la flori înflorite, la melci codobelci relaxaţi în vile cu pişcine, şi, la cele spuse mai sus. Momentul trezirii izvorăşte chiar acum, la doi metri de mine. Şi să nu crezi că e o metaforă ! Ba chiar îţi dau explicaţia. M-am trezit complet ud. Plouă peste mine iar cerul e perfect senin. Fericirea vine dintr-o gaură special proiectată, pe întregul trotuar şi ceva din carosabil, de nişte flăcai de la ApaNova (doi fac o combinaţie între parizer, pâine, ceapă şi table. restul dorm pe muntele de pământ). Bănuiesc că sunt în pauza de masă, şi asta pentru că nu par afectaţi de arteziana ce erupe din adâncuri. Peste drum, lucrează cei de la Electrica, cam pe acelaşi sistem. La fiecare două săptămâni, fac schimb între ei. Uite şi maşina! Am plecat pe ştrand!

Schiţă dintr-o minte deranjată

Era într-o vineri. Ploua, ca în fiecare vineri. Mă plimbam. Gândul îmi şoptea direcţiile. Soarele plângea ascuns în nori, trist şi cu gânduri sinucigaşe. Timpul se scurgea prin vene precum ploaia prin burlane. Străzile ude şi pavate cu pietre în forme bizare, îmi păreau sau nu, pline cu umbre mişcătoare, forme diferite cu/fără feţe. Obişnuiam să mă aşez pe cele două trepte ale scării din intrarea în casa părăsită şi să mă cert cu gândul, să privesc ce trece şi ce vine, ce zboară prin cer, spre cer, din cer, să vorbesc singur, să vorbesc cu ele, să număr frunzele uscate şi prăbuşite de pietre. Dar azi e diferit. De ce diferit ?!

Vorbind cu iele

Lacrimile scoteau un sunet rece, strânse atent în nişte castroane aşezate pe podea. Muzica încetase de două ceasuri colorate în multe culori reci, asta pentru că în cameră era foarte frig. Într-un colţ, cu genunchii la piept, stătea ghemuită o persoană îmbrăcată în multe haine, inclusiv o pălărie nu chiar rotundă. Jumătate din colţ era prins în întuneric, cealaltă jumătate se scălda în raze de soare pătrunse prin crăpăturile ferestrei. Exact în mijloc, agăţat de tavan, stătea cu gura căscată un bec aprins la maxim. În partea opusă, la două degete de podea, exact în centrul camerei, îşi făcea apariţia o gaură ce se mărea în funcţie de trecerea timpului, din care, în orice clipă, trebuia să izvorască ceva. Nimeni nu ştia ce anume. Dar toţi aşteptau. Nuanţele se contopeau cu razele calde, ieşite din colţurile ferestrelor, formând adevărate cuvinte înţelese perfect de toate personajele din camera alăturată, unde era în plină desfăşurare o mare petrecere, cu mulţi invitaţi, printre care şi eu, chiar poate şi tu. Aici, se servesc băuturi cu spirite.

O zi de magiun

Adormisem lângă prima bancă proaspăt vopsită, de unde obişnuiam să scot bani pentru pâine. Poziţionat strategic şi necesar, visam. Visul încerca să penetreze realitatea prin intermediul balelor, care curgeau ca la balamuc.
Nu plouă! Se crapă de ziuă, şi, se crapă bine. Momentul deznodământului se apropie iar situaţia prinde contur, un contur bine definit şi scos în evidenţă prin culori fantastice şi deschise. Mexicanul îşi face apariţia prin uşa din dos, spărgând-o cu piciorul, în mâinile puternice ţine o ladă plină de borcănele cu magiun (element necesar, special introdus în poveste). În momentul apariţiei celor două zâne cu părul bălai care tocmai erau gata de acţiune, mexicanul mă trezeşte tandru

- Bă! Hai că avem două tiruri cu magiun de descărcat.

Trezit în mijlocul problemei tensionate la maxim, ca un pui de struţ care iese prima oară la lumina lumânării, iau atitudinea necesară şi răzbat situaţia

- Da şefu.

Gândul meu terifiat, confuz şi bezmetic, cere răzbunare. Pun mâna pe telefonul fără fir, aflat la îndemână (a mea, a lui şi a câtorva persoane de faţă) şi îl sun pe Bebe Lăutaru' zis Rochi, în ideea că rezolvă problema într-un mod amical şi brutal. Frunzele curg prin aerul curat de dimineaţă, purtate de vânt, îşi găsesc alinarea pe strada pavată cu pietre de maroc, sculptate în diferite forme şi colorate strident. Soarele îmi mângâie creştetul, o atingere călduţă, razele lui tropicale îşi întind mâinile peste tirul cu magiun. Problema se complică, nu găsesc răspunsuri iar magiunul se topeşte. Se topeşte cu plăcere, curgând tiptil pe o bucată de pâine tăiată atent la 2 mm (pe aparat), mirosul e mirific, excitant şi de poveste. O poveste lungă, citită în şoaptă, pe margine şi cu mâna rătăcită în creştet.
Cu ochiul pe ceas, am împăturit salamul şi l-am aruncat, tandru, în gentuţă. Scormonind printre dinţi după resturi, cu o scobitoare, am plecat la treabă.

Reîntors din zări albastre, pentru o clipă

Trezit în zori, îmi pare că roua se aşterne n palme. E frig. Din cer coboară frunze coapte şi se învârtesc pe drumul răvăşit de şoapte. Ramuri coborâte aproape de pământ îşi odihnesc bătrâneţile. Iar plouă. Ce linişte! Ce sunet scos de ploaie, când cade peste pietrele din iarbă. De ar fi şi azi o zi ca mâine. Lungit prin iarbă, privesc la stelele din ziuă ce şi caută perechea. Stropi de lacrimi se aştern peste privirea îngheţată. De parcă te ar auzi ori simţi. De parcă ar plânge cu tine. De parcă s ar vedea alb în negru sau poate negru prin alb. De ce taci când plouă ?

Departe, am adormit cu gândul la sărutul dat de tine
Şi am visat că ai murit în ceaţa zorilor de mâine.

Purcelul fermecat

O linie de orizont se întinde la nesfârşit, din stânga spre dreapta sau invers, cine ştie? Un cer blând, curat şi fără culori stridente. Dintr-un tufiş des, apare un dragon cu aripi imense. Situaţia se complică, în acest timp, dincolo de pădurea fermecată, există o vrăjitoare care ghiceşte în cărţi fermecate. Doarme cu spume la gură. Televizorul e fixat pe OTV. Un şoarece roade o bucată de brânză rămasă pe masa din bucătărie. Sună telefonul, insistent. Intră mesageria

- Sărut mâna, sunt Petre din Ciolpani şi îmi doresc o programare, pentru Joi, pe seară, mulţumesc.

O linişte se aşterne prin camera întunecată, un ceas îşi ţine ritmul, afară plouă, pisicul toarce rezemat de floare, citeşte o carte mâncând o ciocolată. Iar sună telefonul insistent, intrând mesageria

- Sărut mâna, sunt Petre din Ciolpani şi nu mai vreau o programare, pentru Joi, spre seară, mulţumesc.

Se face seară, pe uliţă se plimbă lent o lună, lumina ei te mângâie încet pe mână. Iubirea celor doi se desfăşoară în ţărână, rostogoliţi prin şanţ se sărutau pe gură, el zice, ţinând-o de o mână

- Iubito, am băut salariul !
- Ce bine, am să plec la mama. răspunde ea scuipând în zare

La poartă e trăsura. Din casă sare vrăjitoarea ţipând în gura mare la Petre ce dormea în scaun. Zărind o ghicitoare, dragonul iar apare şi înghite vrăjitoarea. Petre privea scenariul zâmbind la ghicitoare. Se lasă noaptea şi iar adoarme-n scaun.

Drum de ploaie

Se lasă noaptea. Întunericul m-a prins pe drum. Plecasem, era şi timpul. De ce am stat atât de mult ? De ce acum ? Se plimbau întrebările prin capul meu ca bila din jocurile electronice. Am tot mers până m-a luat o durere de genunchi. M-am oprit, s-au oprit şi întrebările, am înlemnit pe o piatră fumând ultima tigară din pachetul vieţii. Ce frig e ! Simt mâna caldă ce-mi mângâie fruntea, îmi cântă o melodie la ureche, un abur cald scăpat din buzele crăpate. Aş vrea să dorm, să râd, să plâng, să zbor, să plouă toamna cu frunze verzi. Rătăcirea asta te face să mergi schiop, târâş, să zaci prin gânduri. Iar plouă.

Reîntors din zări albastre

A fost o noapte lungă. Începutul spontan, m-a strâns în braţe atât de tare. Răsăritul ăsta de noapte, mirosea tot mai plăcut cu fiecare clipă ce se scurgea. Şi am visat, în feluri multe şi ascunse, prin ploi mărunte. Am poposit în locul unde apune luna, curcubee rătăcite îşi dorm culorile pe dealuri întinse spre meleaguri din poveşti, unde totul are un scop. Nu e nimeni, doar dracu' ce-mi suflă în spate la fiecare atingere a ierbii cu părţi aeriene verzi, subţiri şi mlădioase. Sunetul apusului de lună este tot mai tăcut. Se aşterne o linişte violentă peste chipurile de piatră a unor suflete rătăcite, crescute din pământul îngălbenit.
Aş întreba mirat, dar cine să-mi răspundă !? Aş adormi în grabă, dar cine să îmi cânte !? De ce nu-mi vine toamna !?

Şi m-am trezit din dulcele sărut
Ce nu-mi dă stare
Emoţii, se ascund prin palme
Tresar în zare;
Un sens, un chip, un sunet parfumat din mare.

Un vis de zahăr

Şoptind priviri, am auzit în noapte un sunet de perete, am stat pitit prin găuri colorate cu pânze de păianjen. Îmi bate ceasu-n clipe şi mă gândeam la tine, moartă. Am stat în întuneric cu inocenţa în mine şi mă gândeam la libertatea ascunsă. De dimineaţă m-am trezit cu un buchet în braţe, am plâns în palme, stiind că mâine e începutul şi ascultam un cântec colorat în mijloc, parcă-mi adoarme în braţele întinse spre luna zâmbitoare. E noapte şi-mi plouă prin vise întunecate şi chiar o simt în suflet, e rece şi turbată, aş vrea să plâng pierdut într-o furtună. E 3. Mereu târziu în noapte şi parcă am adormit în şoapte. Ce linişte. Ce sensuri.

Întors dintr-o poveste

Senin. Uşor intrat în miezul nopţii. Un miez dulce, atât de dulce încât îmi pare că simt un sărut pe buze. Speriat, mă plimb pe o cărare şerpuită şi cenuşie, încadrată perfect într-un chenar verde format din iarbă proaspătă şi plăcut mirositoare, o lună coaptă şi plinuţă, ce stă să-mi cadă în braţe, îmi luminează calea. Rătăcit prin gânduri fără cuvinte, aud un glas suav ce-mi cântă melodia mea preferată, zăresc o lumină tot mai puternică cu fiecare pas pe care îl fac. În cale îmi iese fata cu ochi negri şi cosiţe cârlionţate de marţipan. Zâmbeşte. Miroase a ciocolată. Îmi tremură picioarele şi într-un moment de nebunie încerc să fug de unde am venit dar aud o voce caldă.

- Ai venit după răspuns ?

Mă întorc spre ochii ei zâmbitori. Nu ştiu ce să zic, ce să fac.

- Urmează-mă ! îmi spune ea întinzându-mi o mână

O prind de mână uşor şi speriat, simt o căldură în suflet şi parcă sunt fericit. Am mers câteva ceasuri, tăcuţi şi prinşi de mână. La un moment dat ajungem într-un loc puternic colorat, exact la intrare, în partea dreaptă, un arici doarme în ciocolată cu picioarele în sus. Alune cad peste el dintr-un copac, aruncate de veveriţele nebune ce se scăldau în pandişpan. În partea opusă, 3 câini de turtă dulce păzesc intrarea, au lăbuţe galbene şi pălării rotunde. Fata cu ochi negri mă invită să aştept pe o băncuţă cu forme rotunde şi multe combinaţii de culori. Nişte porumbei albi se învârt deasupra, încerc să-i număr dar sunt distrat de un sunet scos de arici, tocmai s-a întors pe partea cealaltă.
La un moment dat apare fata cu ochi negri, ce ţine în mână o ciocolată, împreună cu o pisică neagră de caramel cu lăbuţe albe şi ochi verzi, un pampon roşu cu buline albe la gât şi o pălărioară pe cap.

- Acum te poţi întoarce, răspunsul tău e în ciocolată. îmi spune pisica întinzându-mi ciocolata

Prind ciocolata în mâini şi plec. Mirosul îmi dă senzaţii de zbor. Se luminează. Luna moţăie rezemată de o stea. Soarele se furişează printre crengi adormite. Ajung acasă. Ciocolata mă alintă şi îmi cântă până alunec liniştit prin vise şi răspunsuri aşteptate.