Selecţii

Printre flori mănânc seminţe coapte, crude, rotunde, micuţe, colorate, necolorate, de dovleac, de dovlecel, de dovlecei. Mă plimb fericit şi cântând o melodie melodioasă învârtită în jurul meu cu o viteză mai mare decât cea pe care o ascultam, ajung exact la locul întâlnirii cu cealaltă persoană ce a fugit din oglindă la atingerea ploii. E chiar în faţa mea, a ajuns chiar mai devreme, o salut cu un sărut de seminţe, cele mai colorate şi înflorite, are obrajii roşii şi ochii sunt de o culoare necunoscută, are un buzunar rupt de plăcere, cred că e plin cu şoapte calde venite din locul stiut de mine, buzele sunt foarte uscate, mă gândesc să întreb dacă mă lasă să le ating, dar nu pot, mai bine tac. Ştiu că peste câteva ceasuri trebuie să ajungem la locul stabilit, dar eu trag de timp, cu mâinile, cu dinţii, tot sper că mă lasă să-i ating buzele. Ştii ce frumoase sunt ? Un răsărit bate-n geam....iar.

Stau pe o piatră caldă, mişcătoare, dansatoare, nu e colorată, nici bine definită, e o piatră cenuşie. Mă uit la stele şi le număr, în gând cu voce tare, le aranjez în ordine, aseară a fost furtună. EEE, uite şi un pelican cu pene mov ! Cred că e obosit. De unde o veni ? Un melc mă deranjează plăcut cu o întrebare:

- Bună ziua. Unde e numărul 27 ?
- Bună ziua. Înainte, chiar în dreapta !

Într-o şoaptă îmi zâmbeşte şi făcându-mi cu ochiul îmi aruncă în braţe un bileţel, e împăturit în şapte, parcă nu se mai deschide, scris cu litere parfumate, colorate şi uşor înclinate spre dreapta, îţi mângâie urechile:

Flori de miere sunt prin stele,
Lacrimi dulci de păsărele.
Printre frunze părăsite,
Te trezeşti cu faţa udă
Sărutată de o ploaie,
Apărută-n zi de vară
Din amurguri fericite.

Mă gândesc ce vorbe frumoase mi-a scris melcul şi atunci îmi vine pofta de seminţe.

E o noapte simplă, cenuşie, aud chemarea lunii, o adiere de stele pe la geam, parcă sunt acolo de o eternitate, am încredere în timp, cică le face pe toate, un miros şi o ameţeală mă face să mă prăbuşesc în pat şi începe visul. Stau pe o piatră.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu