Gust de melodie

Frig, cald. Tu, eu.

O păpădie ruginie se cutremură de vântul ce s-a năpustit peste locul unde îşi trăieşte singurătatea.

- Sunt clipele nişte zgomote zdrobite de timp, între două priviri, între două mirări ? întreabă ea. Aş vrea să albastru, să ningă, să alb, să zbor, să mor, să fug, să stau, să alerg în sus, în sus, prea sus.

- Ce nebunie, ce de primăvară aleargă prin noi. Să mai înflorim o dată, ca şi când nu ar conta, ca şi când nu ne-ar vedea nimeni. Aş provoca o înflorire spontană şi inutilă dacă aş şti de unde se descătuşează iarba şi ghioceii ori lumina. O explozie de lumină în care toţi orbii văd şi toţi cei ce văd sunt orbi, aş vrea să nu mai văd, aş vrea să închid ochii, să deschid ochii, să ating cu geana închisă visul cel mai apropiat, visul care a deschis ochiul spre mine. Cred că sunt clipele zdrobite de timp!

- De ce trebuie să deschidem gura, cu inima nu ajungem mai departe ? Din suflete neînţelese, indescifrabile, pierdute, abandonate, strivite, ies amănunte şi detalii care niciodată adunate nu fac un întreg.

- Hai taci !

De dimineaţă se aşterne între noi o linie subţire de orizont, soarele mic şi roşiatic se rostogoleşte peste cer şi printre lacrimi de rouă îţi întrezăresc privirea ascunsă. Aş vrea să-mi spui cuvinte nespuse, să-mi aduci înapoi vorbele aruncate-n vântul năpustit, să apleci ramurile copacilor până la pământ şi ele să se transforme în rădăcini. Aş vrea !

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu