Purceii

Într-o zi de ciocolată, trei purcei se sfătuiesc şi ajung la o concluzie comună: "mergem la mănăstire". Şi astfel, pleacă în căutarea unor căpşuni cu gust de mandarină, ajunşi la podul ce trece peste lacul lebedelor, cel mic se opreşte şi se pune pe un plâns amarnic cu lacrimi de crocodil, pe care tocmai îl zărise cum şerpuia pe sub pod în aşteptarea unui purcel proaspăt şi dolofan. Nu mare a fost mirarea, când acesta a ieşit din apă şi foarte insistent îi cere o bucată de pâine că îl rupea la stomac.

Foarte invidioasă, o veveriţă sare din copacul trântit la pământ de furtuna ce bătuse aseară tot cartierul la table, şah şi încă trei jocuri care îmi scapă momentan. Aceasta se adresează în special purcelului cel mare, care mânca foarte calm nişte seminţe pe balustradă, în ochii lui se citea tristeţea unui jucător de ruletă ce pierduse toţi banii într-o jumătate de oră.

În acel moment de răscruce, trei lebede se aleargă isteric dar nu între ele, ci separat, fiecare având jocul ei cu diverşi peşti, râme, melci, mai mici, mai mari, în funcţie de valoarea bine definită în timp şi spaţiu, precum şi forţa centrifugă, centripetă şi cea gravitaţională, care îşi făcuseră apariţia de niciunde.

Aşteptând momentul oportun, prielnic, favorabil şi propice, purcelul mijlociu sare în apă direct în cap, şi, după un înot delfinesc, câinesc, purcelesc şi o plută fabuloasă, ajunge pe insula visată de orice călător care îşi doreşte să întâlnească fericirea. Insula e chiar genială dar la o privire mai apropiată pare a fi spinarea unui dinozaur adormit de ceva vreme de o vrăjitoare, iar vraja poate fi desfăcută doar de un purcel, ceea ce se şi întâmplă.

Dinozaurul se trezeşte şi îi mulţumeşte purcelului. Şi astfel, toţi pleacă spre mănăstire.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu