Adâncă eternitate

Trecut de miezul nopţii iubirile de ciocolată sunt topite de luna ce arde rătăcitoarele stele pe un cer foarte senin, cineva o priveşte de pe o bancă dintr-un loc întunecat şi înconjurat de pomi uscaţi dar verzi, la un moment dat adoarme şi se trezeşte într-o cameră cu o singură fereastră la care bate foarte insistent o ciupercă roşie, deşi bătăile în geam sunt foarte puternice el nu aude nimic pentru că e plecat în vis dar cu greu îi face un semn cu degetul mic de la piciorul stâng. Ciuperca întelege aluzia şi folosindu-se de un vicleşug reuşeşte să ajungă în visul lui şi astfel cei doi se trezesc visând pe un câmp cu maci negri, împreună încep să se joace cu bulgări de zăpadă până vine primăvara şi atunci se opresc din joacă şi încep să culeagă ghioceii abia născuţi, mirosul de păpădie înflorită alintă sufletele celor doi care iniţial au fost arse de lumina lunii.

Dintr-o pădure foarte deasă şi mereu verde îşi face apariţia un cerb trist, la prima vedere cei doi cred că este un arici dar cu cât se apropie mai mult silueta prinde o formă de cerb, ajuns în faţa lor acesta se opreşte şi nu spune nimic parcă aşteaptă să fie întrebat, în acel moment ciperca încearcă o comunicare cu el dar degeaba, cerbul fuge spre pădure se opreşte puţin îi priveşte şi iar fuge, parcă îi cheamă dupa el, cei doi înţeleg privirea şi îl urmează prin pădure până ajung la un castan foarte bătrân şi plin de vrăbii unde zace nemişcată o căprioară moartă, cerbul priveşte căprioara apoi pe cei doi, în ochii lui se văd lacrimi parcă le cere să facă ceva minunat, ciuperca se apropie uşor de căprioară o sărută pe buze şi în momentul următor adie un vânt răzleţ iar căprioara deschide ochii şi priveşte direct în cei ai ciupercii într-un sens de mulţumire şi se saltă în picioare, zărind cerbul se apropie foarte încet de el şi îi simte respiraţia apoi împreună încep să fugă din nou prin pădurea verde.

Zâmbind, ciuperca stă nemişcată şi priveşte dragostea celor doi care se pierde într-o ceaţă apărută din senin peste pădurea deasă, în acest timp trei nori se prind de mâini şi aruncă puţină ploaie într-un semn de mulţumire iar vrăbiile încep a se zbihui de bucurie deasupra ciupercii cântând o melodie suava,plăcută şi nemaiîntâlnită. Cele două personaje ajunse împreună în vis se minunează de cele întâmplate şi părăsesc pădurea simţind că luna începe să apună şi, tot urmând un drum gârbovit ajung la o banca roşie înconjurată de multe ciuperci unde cineva doarme învelit cu ziare şi e trezit de lumina ce apare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu