Fragil, căzut departe

Aş adormi visând;
La violet şi ploaie
Un curcubeu de buze parfumate,
născut dintr-un sărut în noapte.
De m-aş trezi râzând !

Târziu îmi pare timpul
Trecut... ascuns prin şoapte.

2 comentarii:

Anonim spunea...

A fost odata un baitel. Il chema Nor. Mama lui il alinta foarte rar Norisor, dar de cele mai multe ori i se spunea Nor sau Norule. Depinde de situatie.
Tatal lui, numit Violet, era un om foarte tacut. Iar mama, Ploaia, plangea mereu cu fatza in servetul de bucatarie. Toti trei formau familia Zadarnic. Nu duceau lipsa de nimic, doar de buna-dispozitie. Tocmai de aceea casa lor era foarte pustie si tacuta.

Nor petrecea mult timp incuiat in camera lui, ticsita de enciclopedii si volume de poezii. Dar Nor avea o pasiune secreta: inventa soapte. Soapte nemaiauzite, nerostite, soapte pecetluite. Le asternea in fiecare noapte pe bucati de hartie colorata. Si visa la ziua in care va intalni faptura demna sa-i descifreze soaptele.

Nor isi iubea intunericul, ii placea sa se confeseze in tacere doar gandurilor lui, dar stia, simtea, ca intr-o buna zi, fara voia si stirea lui se va schimba ceva. Simtea un frunzarit de toamna rece in stomac, un parfum strain ratacit prin narile lui de nicaieri. Si asa l-a cuprins nelinistea. A hoatarat sa evedeze inainte sa fie prins.

Dar Nor nu stia ca nu avea cum sa se impotriveasca. Se putea ascunde sub stele, luna sau pelerina fermecata si tot nu avea scapare.

Intr-o noapte, Nor a adormit cu fereastra deschisa. Un vis uitat l-a trezit ud leoarca. Era pentru prima data cand intunericul il speria. Si parca se simtea privit. Nor s-a incruntat. S-a intrebat. S-a foit prin camera de colo colo. In fine, s-a uitat pe ferastra. Sub geamul lui, o faptura nemaivazuta, cu forma schimbatoare scria de zor intr-un carnetel minuscul.
Nor a tresarit. Ceata din curtea casei lui era sparta acum de o prezenta colorata. Si nu isi dadea seama inca daca asta il face fericit sau nefericit. A hotarat sa se decida mai tarziu asupra acestui aspect si sa nu se hazardeze. Deocamdata trebuia privita minunea colorata, care scria de zor in carnetelul ei minuscul.

A privit-o ore bune. Nu se mai satura. I-a adulmecat parfumul adus de noaptea rece la fereastra lui. Parca o cunostea de undeva. Dar de unde?
S-a asezat la masa de scris, iar pe o bucata de hartie colorata a asezat o soapta nemaiauzita, nerostita, pecetluita: "Tu" Si a asteptat. Faptura zdrobitoare de ceatza a inchis carntelul. Si a oftat din spatele unui zambet pastelat. "Sunt eu, Curcubeu. Tu m-ai chemat in fiecare noapte, mi-ai scris soapte nemaiauzite, nerostite, pecetluite. Si uite, am venit pana la urma. Am fost mereu impreuna, dar pana in noaptea asta te-ai temut sa ma vezi. Zadarnic mi-am imprastiat parfumul gandurilor pastelate in camera ta. A trebuit sa te sarut in somn ca sa nu iti fie teama de mine. Si sa rog Noaptea sa imi dea voie la tine..."

Nor s-a trezit. A visat un vis uitat. A simtit parca un sarut de buze parfumate. Dar poate i s-a parut. Visele uitate sunt cele adevarate? Dar, oricum ar fi a fost prima data cand Nor cand s-a trezit zambind senin. Langa perna insirate, imprastiate bucatele de hartie colorata. Ca un Curcubeu fragil, cazut de undeva de departe, din vise...

Anonim spunea...

Al dracu' Nor. Interesant.

Trimiteți un comentariu