Progres, petrol şi esenţe maronii

Bună, ţie

Mă numesc Banbus Corleone Marean, dar prietenii îmi spun Mitică. Lucrez la ApaNova, filiala de Sud. Încă trei ani şi mă pensionez. Locuiesc într-o garsonieră. Nu fumez, nu beau şi nu fac sex, asta pentru că soţia mea a plecat în Spania, cu treburi. Copiii, şapte la număr, mă vizitează rar, şi asta pentru că sunt la casele lor.

Azi, m-am trezit la 5, nimic ieşit din comun. După chestiile de rutină, plec la drum. În momentul ieşirii pe uşă, începe o adevărată aventură. Niciodată nu plec fără gentuţa mea, plină ochi cu diferite scule, chei de precizie, de diferite dimensiuni ori forme, piese necesare "dovedirii" situaţiei, câlţi şi alte lucruri. O alint Victoriţa. Nu are mai puţin de 20 de Kg.
Mereu folosesc ascensorul, îmi place acţiunea, iar sunetul liftului când se loveşte de pereţi, mă înebuneşte. La ieşire, o mângâi pe Fetiţa, căţeaua, apoi urmând câteva poteci întortocheate, ajung în staţia de autobuz unde aştept câteva minute maşina, liniştit. În acest interval de timp, cam patru minute, privesc peisajul mirific de peste drum, o linie de orizont roşiatică, sărută creştetul copacilor înfloriţi, abia născuţi din iarnă (mai scriu poezie, pe înserate, doar pentru mine).
Călătoria cu autobuzul durează exact 30 de minute şi 42 de secunde, aşezat strategic în spate, al doilea scaun de la fereastră, moţăi cu Victoriţa în braţe. Câteodată visez, alteori nu.

Într-un final ajung la poarta instituţiei, unde, mângâind-o pe Fetiţa, căţeaua, îl salut respectuos pe portar şi schimb câteva cuvinte irelevante cu el. Îmi prestez serviciile în clădirea A2. Escaladând scările prezidenţiale, parcă cu o poftă nebună de viaţă, mă apuc de treabă. O aşez pe Victoriţa, cu blândeţe, în biroul meu amenajat lângă rezervorul decantor, deschid trei vane de presiune şi mă apuc de citit presa, cam două ore. Mă simt o idee mai deştept, mă simt pregătit pentru discuţiile, din amurg, cu locatarii blocului. Închid cele trei vane de presiune şi mă bag la rubrica de sport, cam o oră.
Slăbit de puteri şi cu nişte emoţii în glezne, penetrez organizat în pauza de masă, astfel: Întind rapid o faţă de masă dintr-un ziar, studiat în ziua anterioară, pe care aşez cele necesare, ca la şah. Pâinea e regina, regele e parizerul, tura e ceapa, calul e pateul, nebunul e iaurtul şi începe partida. Din când în când mai servesc o lingură de măzărică dintr-un borcănel aşezat pe calorifer, la căldurică. În tot acest timp, ochii fac slalom printre fărâmături, citind câte un titlu de pe faţa de masa. Mat. Mototolesc ziarul şi îl arunc în cutie.
S-a făcut 12. E timpul pentru presiune. Deschid cele trei vane şi, mă odihnesc puţin, cam jumătate de oră, cât să se aşeze mâncarea, apoi beau un pahar cu apă şi mă apuc să-mi şterg sculele din geantă. La ora 13 sunt la parter să verific debitele pe aparate şi să notez presiunea din conducte. Cu normele astea europene abia că mai poţi să respiri. 13:30. Beau şi eu o cafeluţă. Mă odihnesc puţin. Schimb câteva vorbe cu informaticianul. A făcut două facultăţi, şi e tânăr, ce-i merge! De! În ziua de azi, e pe pile totul. Hai că s-a făcut 14. Mă pregătesc şi eu de plecare. Sunt rupt. Şi mai am şi o lucrare. Urc la birou, o iau pe Victoriţa la braţ şi plec spre metrou. Trecând pe la poartă, îl salut respectuos pe portar şi o mângâi pe Fetiţa, căţeaua.

Ajuns la gura de metrou, cumpăr doi covrigi împletiţi şi o apă la doi, plată. Pansament pentru stomac! O cartelă, nişte scări, o garnitură de metrou (bine că mi-am amintit, să cumpăr nişte garnituri de jumate pentru bideu) şi am ajuns la destinaţie.
Vreme bună. Vorbesc cu administratorul şi înţeleg că sunt înfundate ţevile la 3. Studiez cazul şi ce să vezi, are dreptate, sunt înfundate la 3. La 3 stă un blogger de succes. Sigur o să scrie despre mine, lucruri murdare desigur. Dar mă risc, poate, cu ceva noroc, mă ajută să îmi public volumul de poezie. Sun la uşă. Îmi răspunde. Explic situaţia şi pătrund în incintă. Individul îmi arată baia şi se pune la calculator. Mda! zic Desfac piesa de curăţire, îmi vâr mâna în Victoriţa şi scot un şarpe lung. Poziţionându-l atent pe gaură, încep să-l învârt minuţios, apoi cu putere. Dovezile invadau încăperea lăsându-şi amprenta în diferite puncte, pe faţa mea şi pe oglinda proaspăt achiziţionată din Ikea (se cunoştea după dibluri şi cartonul ecologic). Într-un final s-a făcut lumină şi totul a revenit la normal. După purificarea zonei, am strâns sculele şi m-am îndreptat spre ieşire. Trecând pe lângă individ, m-am băgat în seamă:

- Am terminat, nu mai sunt scurgeri! Şi altfel, merge treaba? zic, în speranţa că poate îi cer un id de mess să îmi public volumul.
- Merge, merge. Dar văd că te pricepi la meserie, bre !
- Da, scriu poezie seara. zic eu sperând
- Mie nu îmi place poezia, bre. Eu scriu poante şi despre străinătate. îmi zice bloggerul îndesându-şi ochelarii pe nas

Auzind cele spuse, salut respectuos şi plec spre administrator pentru colectarea ciubucului meritat, urmând să mă îndrept spre casă.
S-a făcut ora 18. Am ajuns în faţa blocului, unde, pentru jumătate de oră, îmi etalez informaţiile achiziţionate pe parcursul zilei, precum şi această scrisoare adresată ţie, celui care ascultă. Apoi, după ce o mângâi pe Fetiţa, căţeaua, urc cu liftul spre jurnalul de noapte şi poezie, doar pentru mine.

2 comentarii:

briza spunea...

ce misto a iesit alegoria masa-partida de sah...

k.g. spunea...

aici sunt de acord. fantastic!

uite, in clipele astea de emotii puternice, imi amintesc de mare. ce vremuri, ce timpuri! eeee.

Trimiteți un comentariu