Jurnal 28.18

Marţi. 15. Visându-mă copil, m-am trezit speriat şi plin de transpiraţii reci, la masa de lucru. Aici obişnuiesc să adorm, după câteva sticle şi scrieri ratate, fără sens. Cu o zi în urmă, am cutezat să ies din casă. Nu mai aveam băutură. Drumul mi-a părut o eternitate. Fiinţe grăbite, urâte, fără piele, îşi scormoneau cu ghearele prin creieri după gânduri lugubre. Gânduri ce se auzeau în ecou, ca dintr-o cameră închisă ori un culoar lung şi fără sfârşit, fiecare aducându-mi în faţa ochilor câte o secvenţă din filmul vieţii creaturii. Mi-am pus mâinile la urechi şi, privind în jos, îmi număram paşii. Revenit acasă, am închis uşa cu multe zăvoare. Am stat rezemat de ea, pentru o clipă, zâmbind. Linişte!

1 comentarii:

cineva... spunea...

Jurnal Y
Azi, nelimitat.

Nu rămîn niciodată fără ţigări. Mă panichez. Sau fără haine negre.
Visez pisici negre de multa vreme încoace. Pisici negre care fumează iarbă în iarbă şi miaună în ruseşte.
Şi televizorul meu e plin de praf, aragazul plin de zaţ, scrumiera plină.
Merg pe jos şi mă holbez la oameni şi ei la mine. Ne holbăm toţi unii la alţii fără să vedem nimic.
Uit pentru că am descoperit că pot. E la îndemîna.
Ţine-ma de mînă. Şi o să uit ca ai facut-o.
Dar nu uit de ţigări, haine negre si pisici negre ruseşti.
Nu-mi suna la uşă, nu o să-ţi deschid.
Ea spune, uită-te măcar pe vizor. Eu îi spun nu, pentru că nu văd nimic oricum.
Muzica mea va fi muzica lui. O ştiu de acum. Ceaiul lui, ceaiul meu.
Şi motanii nostri motani de cruce, fără voia lor, pentru că se va lăsa cu sînge.
Eu voi spăla sîngele cu un mop nou.
Asta văd eu cînd mă holbez la oameni, mă holbez prin ei, prin mizeria pe care nu o mai vad, nici măcar pe a mea.
În fiecare zi dansez la fel. Aceiaşi paşi, aceleaşi aplauze.
Desenez gesturi în gînd.
Am început să văd ce nu cunosc. Ce nici n-am văzut.
Ştiu să merg fără să fac niciun pas.
Ştiu să lipesc cuvinte mici, într-un mileu de fraze, in topica găurită pe care ştiu că tu o înşelegi.
Linişte!
VA URMA....

Trimiteți un comentariu