Timpul

Demult

Trecând pe strada ta,
Pe care nimeni n-o mai stie
Al noptii fosnet evoca:
- Filosofie!

Încet, un paznic fluiera
Poema-atâta de târzie...
Pustiul noptii evoca:
- Filosofie!



Acum

Poceşte steaua vieţii
Căci nimeni n-o să vadă.
A nopţii răzbunare, e chiar:
- Tăcere !

Spre cel ce doar priveşte,
Blestemul îi zâmbeşte.
A nopţii mângâiere, e chiar:
- Tăcere !

* K.G. Pirel

4 comentarii:

Anonim spunea...

Veacul m-a făcut
Atât de cult
Încât mă uit
Peste oameni.

Am învăţat atâtea
În timpul din urmă,
Că suntem
La un punct însemnat.

S-ar putea face
Multe reforme.
Mă gândeam singur.
Eram fără nimeni.

Şi tocmai azi
Au venit musafirii.
- Tu ce dai, eu ce dau...
A, de când nu ne-am văzut.

Anonim spunea...

Tăcere- Bacovia

Ce mai este... cărţi de noapte
Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu -
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?
Ţăcănă un ceas pe-o planşă...
Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!
Noapte...
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

K.G.Pirel spunea...

* anonim: cu placere pentru "vizita"

* dulce acadea:
singuratatea aprinde lampa, in noapte.
in singuratate auzi ceasul si numeri secundele.
si cand e prea tarziu nu mai aprinde nimeni, foarte rar o amintire printre scrierile ce au ramas nemuritoare.

Anonim spunea...

npc ,e o poezie care mie imi place scuze daca am uitat sa scriu cui ii apartine poezia dar vad ca ti-ai dat seama

Trimiteți un comentariu