Tulbure

Trezirea se face mereu cu zâmbetul pe buze şi cu un sărut de păpădie scuturată, dar azi când m-am trezit, soarele zâmbea printr-o ploaie torenţială de stele, nici mov, nici albe, nici negre, cred că sunt confuze şi mai cred că e noapte. În dreapta, lângă masă, pe un scaun rupt, zace în lacrimi inima ta uitată în visul mort de aseară, îmi e frică să o ating cu mâinile mele murdare, mă uit la ea şi văd cum se uită la mine şi parcă îmi spune să plec departe, pe cărările ondulate şi arătate de luna ce avea să apară peste exact patru ceasuri. Aştept momentul când vântul îmi bate în geam şi atunci deschid fereastra fără să mă gândesc la telefonul ce urma să sune, deodată luna îmi intră în casă şi se aşează pe scaunul împletit din florile aduse de tine într-o zi de iunie, pe înserate. Mă tăvălesc prin patul rupt de oboseală şi visez că sună telefonul, la un moment dat luna mă gâdilă în talpă şi mă trezeşte cu un sărut care avea gust de o floare pe care am întâlnit-o când te iubeam atât de mult, dar totul e un vis şi eu mă chinui să aprind lumina.

Ea trebuie să îmi zică ceva iar eu ştiu dacă e noapte sau zi, aşteptând acea şoaptă, la un moment dat mă ridic brusc din pat şi mă arunc pe fereastra larg deschisă şi puternic luminată de o lumânare ce avea să se stingă în momentul următor. Şi mă trezesc într-o barcă pe o mare verde şi cu valuri arcuite uşor spre dreapta, o sirenă îşi face apariţia pe o plută din trestie de zahăr, se loveşte de barca mea şi îi văd ochii negri plini de noaptea ce avea să vină peste două ceasuri uitate pe noptiera din dreapta mea.

- De ce nu te uiţi pe unde mergi? mă întreabă ea.

Dar eu nu pot să răspund pentru că sunt concentrat la cele trei stele care mă urmăreau de când am deschis fereastra, iar în momentul următor mă trezesc cu ea în barcă şoptindu-mi ceva la ureche:

- Am să merg cu tine până la insula plină de flori uscate!

Şi tot mergând cu barca într-un permanent balans înlesnit de valurile uşor arcuite, parcă mi se face rău şi cad într-o amintire copilărească, unde, un leagăn se mişca înainte şi înapoi pe o melodie scârţâită, într-o curte părăsită şi plină de iarbă uscată, două persoane bătrâne privesc leagănul gol şi plâng isteric, la un moment dat un miros de petală trandafirie îmi mângâie nara dreaptă şi mă trezesc în barca balansată ce urma să se oprească pe nisipul insulei cu flori.

Abia coborâţi din barcă, suntem întâmpinaţi de un grup de persoane a căror feţe nu se văd, braţele lor sunt pline de flori uscate pe care le aruncă peste noi, şi, în momentul următor o ploaie măruntă mângâie obrajii fini ai sirenei coplesite de mirosul plăcut, îmbătător şi foarte suspect. Din partea dreaptă a mâinii mele, puţin paralizată de plăcere, se abate într-o linişte deplină un vârtej, care, împresurându-ne foarte rece ne ridică din nisip urmând să ne ducă într-un loc minunat. Înăuntru, totul e puţin violet amestecat cu un negru confuz de dulcele miros ce venea tot din partea dreaptă dar de după colţ, foarte curioşi, mergem să vedem ce se întâmplă şi tot foarte miraţi ne oprim când un şoricel, colorat insistent cu portocaliu, trece dintr-o parte în cealaltă iar apoi se aude o bubuitură urmată de o zgâlţâială şi ne trezim pe o câmpie cu flori neînflorite dar foarte intens colorate.

E atât de frig încât ploaia rămasă pe obrajii sirenei îngheţase, încercăm să facem un foc din florile uscate ce le găsim prin buzunare. La un moment dat, din florile neînflorite îşi face apariţia un bătrânel cu o barbă cenuşie şi lungă de exact două palme, ne priveşte tiptil şi puţin, apoi ne invită la el acasă iar noi îl urmăm.

La intrare sunt şase trepte rotunde şi puţin strâmbe pe care, la prima vedere, nu credeai că poţi urca dar pe măsură ce înaintai, se îndreptau şi parcă se mişcau puţin. Uşa este din plop de toamnă timpurie, se simţea după miros şi după coaja străvezie, imediat cum intrai în casa se simţea o atmosferă deschisă şi foarte caldă, prilej bun pentru topirea ploii de pe obrajii sirenei ce deveneau din nou fini. Ne aşezăm pe o canapea îmbrăcată într-o coajă de lemn insistent de moale, primim câte un pahar de băutură caldă şi intens colorată, şi apoi bătrânelul începe să ne povestească despre prima lui dragoste întâlnită pe câmpia cu flori neînflorite. Şi tot povestind iar eu priveam ceasul, aşezat ciudat, pe un raft înclinat spre dreapta şi lipit de un perete care avea o culoare rece, singura culoare rece din toată casa, la un moment dat realizez că dragostea povestită de bătrânel este chiar sirena cu obrajii fini ce stătea foarte ascultătoare şi zâmbitoare în dreapta mea, ba chiar de la începutul poveştii nu şi-a dezlipit ochii de privirea bătrânelului, care probabil nu mai îşi amintea de ea sau, poate că îşi amintea pentru că în momentul următor casa începe să se mişte şi căldura dispare încet, un fum îşi face apariţia din ce în ce mai mult, mă uit la bătrânel cum râde, iar tiptil, pe sub barba cenuşie şi cu siguranţă în băutura colorată era ceva. Încerc să mă salt de pe canapeaua care mă trage insistent înapoi şi în plus, uşa nu mai e de găsit, privesc sirena care începuse să îmbătrânească, şi tot aşa până când cei doi sunt la fel de bătrâni, şi atunci canapeaua îmi dăruieşte libertatea, îi privesc îmbrăţişaţi, plini de zâmbete şi amintiri amintite, dar apuse.

Din nou simt dulcele miros venit din partea dreaptă şi aud din ce în ce mai tare cum sună telefonul, şi, privesc în dreapta, lângă masă chiar pe scaun, inima uitată nu mai bate, iar un fir de păpădie neînflorită tocmai cade peste ea. Mă ridic, aprind lumina şi caut telefonul, răspund:

- Da!?
- Cu tanti Lucica,va rog!
- Greşeală.

4 comentarii:

Anonim spunea...

draga visatorule,
exista flori neinflorite, exista case calde cu scari rotunde, exista batrani cu barba de doua palme care rasar de nicaieri, existe sirene pe ai caror obraji ingheata ploaia, asa cum exista oameni care stiu sa vada toate astea intr-o lume rece, confuza, avida, agresiva si tematoare. e placut si intens colorat :) sa ne poftesti din cand in cand in lumea ta. de aceea iti multumesc.

K.G.Pirel spunea...

usa e deschisa, un bat e proptit in ea si nu se va inchide niciodata, doar ca intrarea nu se vede foarte clar din realitate, trebuie sa privesti foarte intens, sa asculti anumite lucruri, sa vezi dincolo de realitatea acerba si sa atingi lucrurile cu un anumit grad de simtire si toate astea, daca le infaptuiesti, te vor duce direct in lumea mea.

Anonim spunea...

..intr-o lume de surzi si orbi noi suntem niste nebuni. ce pacat ca ei nu vad toate astea...dar poate, pur si simplu nu merita. pentru ca "usa" in care e proptit un bat nu se arata oricui..

K.G.Pirel spunea...

asta e clar.

Trimiteți un comentariu