Buna seara, domnule Pirel!
Am nimerit, nu chiar intamplator, in micul dumitale spatiu literar si am simtit imediat o senzatie placuta, familiara si demult uitata.
Exuberanta aia creativa a adolescentei.
Creionarea vaga si nesigura a unui coltisor de pe o planeta dintr-o galaxie a unui univers, toate numai ale tale.
La inceput sunt locuite doar de de tine si cateva plamadeli ale gandurilor tale. Usor-usor insa, populandu-l cu mandragore, pisici, ciuperci, aeropoarte, libelule si alte lucruri dragi tie, micul tau coltisor incepe sa aiba si vizitatori.
La inceput pentru sejururi scurte - o zi doua, un weekend. Apoi prelungite; de cateva luni, ba chiar ani. Si, daca micul tau taram este suficient de primitor, interesant si cu un oarecare potential estetic, vei gasi, din intamplare sau nu, un omulet dispus sa isi traiasca restul zilelor langa tine, in taramul care devine deja al vostru, pentru ca bineinteles aici nu exista ierarhii.
Sau, daca creativitatea si capacitatea ta emotionala si intelectuala sunt cu adevarat remarcabile, colonizarea planetei tale poate fi chiar substantiala. Ba mai mult, poate ramane locuita pentru zeci, sute, miliarde de eoni dupa ce Creatorul ei - despre Tine e vorba - si-a incetat existenta in acea forma sau, pur si simplu, a parasit planeta pentru totdeauna.
Si atunci e frumos.
Si sper ca ai reusit sa-mi urmaresti reveria, domnule Pirel. Daca nu observa doar, din abundenta si densitatea acestei mici epistole adresate tie, starea buna si dorinta creativa pe care mi le-a indus micul dumitale vis scris.
De cele mai multe ori al nimanui,
uneori al dumitale,
D.R.
1 comentarii:
Dida, e relativ super-ok ceea ce incerci tu ca sa transmiti. Cred ca si tu esti la fel de relativ super-ok, ca persoana.
Trimiteți un comentariu