Bloghistul şi criza din pădure

M-am trezit târziu. E 4:30. M-am grăbit să-mi fac cafeluţa, pe care am savurat-o în lift. Locuiesc la parter, dar îmi place să merg cu liftul până la etajul 3 şi apoi cobor pe scări, asta mă excită şi îmi dă o stare de viaţă. Maşina personală nu funcţionează. Am vândut roţile pentru băutură, pentru că în noaptea de revelion mi-au furat hoţii sistemul audio. Îmi amintesc perfect, eram blocat în lift, exact la cumpăna dintre ani, scriam poezie.

Aseară, după ce am băgat două posturi, am visat trei bursuci şi o purcea vlăjgană. Cei trei urmăreau un film erotic şi se îmbuibau cu floricele. În timpul reclamelor, discutau despre criza economică ce acoperise toată pădurea. Multiple buticuri erau puse pe butuci sau urmau să fie. Situaţia era tot mai complicată cu fiecare secundă ce trecea, şi asta pentru că proviziile de carne pentru grătar erau pe terminate. Aceştia obişnuiau, la sfârşitul săptămânii, să organizeze megapetreceri cu grătare, băutură, mici, pizza şi femei (femeile veneau la ofertă cu pizza). În urma consumului excesiv de carne de purcică, într-o seară, purceaua vlăjgană devine superpurceaua, care se răzbună.

5:00. Sunt blocat în pasaj şi mănânc un batonaş. Bucuros, zâmbitor şi cu o mare dorinţă să ajung la muncă. Sunt bloghist. Lucrez la presă. Îndoi table, fac şuruburi şi analizez parametrii. În prezent sunt pe mes, port o discuţie cu cel mai bun prieten al meu.

6 comentarii:

hipnoize spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ionela Sexy spunea...

Cine este cel mai bun prieten al tau?

Ionela Sexy spunea...

Ah, si am uitat sa te intreb, ai multi prieteni blogheri?

k.g. spunea...

Am foarte multi prieteni bloghisti. Cel mai bun prieten se intituleaza Marcea, nu este o porecla, asa il cheama, Marcea Mirelus. Cand am penetrat pentru prima oara lumea bloghistica, el a fost un bun sustinator psihic si fizic, ba chiar este un bloghist de succes. Si ii place unsoarea.

Ionela Sexy spunea...

In primul rand trebuie sa-ti spun ca Marcea Mirelus nu este blogher. Si chiar daca ar fi, conteaza prea putin intrucat el iti este doar vecin, nicidecum prieten. Pentru ca, draga Pirele, prietenii sunt greu de gasit in ziua de azi.

k.g. spunea...

Draga Sexy,

De ce sunteti impertinenta?
Prietenul meu, nu este vecin. El este din alta galaxie. Este bloghist din/in alt univers. Prietenii mei sunt fictivi. Prieteni reali nu exista, doar cunostinte, sau vecini, cum spuneti dumneavoastra, care interactioneaza in functie de interese.
Si in al doilea rand, avand in vedere ca nu l-ati formulat, eu nu am vecini, si asta pentru ca lumea mea, nu se invecineaza cu nimeni, ea plutind in delir si cautari nesfarsite.

Numai bine.

Trimiteți un comentariu