Vorbind cu iele

Lacrimile scoteau un sunet rece, strânse atent în nişte castroane aşezate pe podea. Muzica încetase de două ceasuri colorate în multe culori reci, asta pentru că în cameră era foarte frig. Într-un colţ, cu genunchii la piept, stătea ghemuită o persoană îmbrăcată în multe haine, inclusiv o pălărie nu chiar rotundă. Jumătate din colţ era prins în întuneric, cealaltă jumătate se scălda în raze de soare pătrunse prin crăpăturile ferestrei. Exact în mijloc, agăţat de tavan, stătea cu gura căscată un bec aprins la maxim. În partea opusă, la două degete de podea, exact în centrul camerei, îşi făcea apariţia o gaură ce se mărea în funcţie de trecerea timpului, din care, în orice clipă, trebuia să izvorască ceva. Nimeni nu ştia ce anume. Dar toţi aşteptau. Nuanţele se contopeau cu razele calde, ieşite din colţurile ferestrelor, formând adevărate cuvinte înţelese perfect de toate personajele din camera alăturată, unde era în plină desfăşurare o mare petrecere, cu mulţi invitaţi, printre care şi eu, chiar poate şi tu. Aici, se servesc băuturi cu spirite.