O linie de orizont se întinde la nesfârşit, din stânga spre dreapta sau invers, cine ştie? Un cer blând, curat şi fără culori stridente. Dintr-un tufiş des, apare un dragon cu aripi imense. Situaţia se complică, în acest timp, dincolo de pădurea fermecată, există o vrăjitoare care ghiceşte în cărţi fermecate. Doarme cu spume la gură. Televizorul e fixat pe OTV. Un şoarece roade o bucată de brânză rămasă pe masa din bucătărie. Sună telefonul, insistent. Intră mesageria
- Sărut mâna, sunt Petre din Ciolpani şi îmi doresc o programare, pentru Joi, pe seară, mulţumesc.
O linişte se aşterne prin camera întunecată, un ceas îşi ţine ritmul, afară plouă, pisicul toarce rezemat de floare, citeşte o carte mâncând o ciocolată. Iar sună telefonul insistent, intrând mesageria
- Sărut mâna, sunt Petre din Ciolpani şi nu mai vreau o programare, pentru Joi, spre seară, mulţumesc.
Se face seară, pe uliţă se plimbă lent o lună, lumina ei te mângâie încet pe mână. Iubirea celor doi se desfăşoară în ţărână, rostogoliţi prin şanţ se sărutau pe gură, el zice, ţinând-o de o mână
- Iubito, am băut salariul !
- Ce bine, am să plec la mama. răspunde ea scuipând în zare
La poartă e trăsura. Din casă sare vrăjitoarea ţipând în gura mare la Petre ce dormea în scaun. Zărind o ghicitoare, dragonul iar apare şi înghite vrăjitoarea. Petre privea scenariul zâmbind la ghicitoare. Se lasă noaptea şi iar adoarme-n scaun.
- Sărut mâna, sunt Petre din Ciolpani şi îmi doresc o programare, pentru Joi, pe seară, mulţumesc.
O linişte se aşterne prin camera întunecată, un ceas îşi ţine ritmul, afară plouă, pisicul toarce rezemat de floare, citeşte o carte mâncând o ciocolată. Iar sună telefonul insistent, intrând mesageria
- Sărut mâna, sunt Petre din Ciolpani şi nu mai vreau o programare, pentru Joi, spre seară, mulţumesc.
Se face seară, pe uliţă se plimbă lent o lună, lumina ei te mângâie încet pe mână. Iubirea celor doi se desfăşoară în ţărână, rostogoliţi prin şanţ se sărutau pe gură, el zice, ţinând-o de o mână
- Iubito, am băut salariul !
- Ce bine, am să plec la mama. răspunde ea scuipând în zare
La poartă e trăsura. Din casă sare vrăjitoarea ţipând în gura mare la Petre ce dormea în scaun. Zărind o ghicitoare, dragonul iar apare şi înghite vrăjitoarea. Petre privea scenariul zâmbind la ghicitoare. Se lasă noaptea şi iar adoarme-n scaun.
4 comentarii:
"Razbunarea Priscilei "
O seara linistita, usor innorata. Orasul e aproape pustiu.Toata pisicimea avuta cineaza in familie.
Pe strazi mai zaresti cate un motan turmentat sau cate o matza cu fusta scurta si pantofi de lac.
La marginea orasului, intr-o casuta mica, gri si friguroasa locuieste motanul Lisandru. De 5 ani e singur. Priscila, nevasta-sa , a murit calcata de un matzomobil pe motorina, in timp ce ducea niste carti la biblioteca.
Lisandru si Priscila nu au schimbat prea multe miauri la viata lor, dar se intelegeau doar din miscatul cozilor. Si asta era suficient pentru amandoi. Serile si le petreceau in bucataria mica, fiecare cu treaba lui: Priscila pregatind zacusca de soricei, iar Lisandru citind. Nu si-au dorit niciodata urmasi. De fapt nici nu au mieunat vreodata despre asta.
Cand Priscila a sfarsit, Lisandru a inceput sa citeasca si mai mult. Nu mai torcea niciodata si foarte rar iesea din casa, la biblioteca si la piata. Inca mai avea cateva borcane de zacusca de soricei de pe vremea Priscilei. Usor mucegaite, dar gustoase. Oricum nu isi mai dorea nimic.
Se gandea cu impacare ca vine iar toamna si orasul va fi mai linistit ca niciodata.
Nimeni nu il vizita vreodata pe Lisandru. Singurul lui prieten, Pavel, fugise dupa o Albastra de Prusia si nu mai stia nimic de el.
In seara asta Lisandru si-a facut un ceai tare de iarba in care a turnat o picatura de coniac, s-a infasurat in halatul de casa si a inceput sa citeasca din cartea lui preferata: "Maestrul si Margareta". Dar curand l-a curpins o moleseala dulce, de la coniac pesemne, apoape ca a atipit, cand...
Poc, Poc, in usa.
"Cine dracu o fi la ora asta?"
Isi trage halatul, deschide usa, scapa cartea. La usa... Pavel, prietenul lui disparut dupa o frumoasa albastra de prusia cu 8 ani in urma. Imbracat intr-un costum ponosit, cu o palarie roasa de soareci razbunatori, cu gheare netaiate de la ultima vaccinare, (daca avusese vreuna), Pavel arata ca un motan fugarit de o haita furioasa.
"Nu am stiut unde in alta parte sa ma duc"- a mieunat Pavel slab.
Lisandru nu i-a raspuns. Dar l-a lasat sa intre. A desfacut un borcan de zacusca de soricei si a mai turnat o ceasca de ceai de iarba tare cu coniac.
"Mai am doar 2 vieti", a spart Pavel tacerea.
"Eu mai am 4 si nu stiu ce sa fac cu ele. In curand mi se tremina si zacusca."- a mieunat Lisandru.
"Suntem pierduti"
"Suntem".
Pavel incepe a da vesel din coada. I-a venit o idee salvatoare:
"Nu e prea traziu pentru treaba aia...".
"Nu mai am fortza, prietene. Atunci eram tanar. O aveam pe Priscila. E prea traziu".
"Nu este. Asculta-ma...."
Si au mieunat toata noaptea, au pus la cale totul in amanunt. Spre dimineata au adormit.
Din pacate nu vom afla niciodata ce plan pusesera la cale cei doi motani, pentru ca Lisandru a uitat gazele deschise si au murit in somn intoxicati cu monoxid de carbon. Cele 6 vieti s-au dus cat ai zice "miau". La fatza locului au sosit politia, pompierii si salvarea. Imediat a fost demarata o ancheta. A existat si ipoteza unei labe criminale. Cateva pisici tomberoneze s-au jurat ca au vazut-o in acea noapte pe Priscila dand tracoale casei. Dar nci aceasta ipoteza nu s-a putut proba, asa ca ancheta s-a inchis. Fusese doar o eroare pisiceasca.
Mă numesc Petruşa Şanel Marean dar prietenii îmi spun Ion. Aş vrea să clarific problema Prişcilei, astfel; eu stau la etajul 3, din '82 - m au mutat forţat, ai dracu' comunişti- aşa, nu întâmplător sunt şi administrator. Ce se întâmplă, Lisandru ăsta era foarte suspect, uneori îl urmăream până intra în lift, mereu avea ceva în mână şi mergea într un balans stânga-dreapta. După multe săpături şi filaje prelungite în noapte, am ajuns la concluzia că cel în cauză, menţionat mai sus, transporta băutură pentru uz intern şi, bănuiesc, personal, într un mod foarte haotic şi repetat. Ce mi s a părut suspect, şi tocmai din această cauză am demarat cercetările în cazul menţionat o idee mai sus, e că niciodată nu îşi plătea întreţinerea la timp. Cât despre Pavel ăsta, figura lui îmi părea cunoscută şi nici în ziua de azi nu am linişte. Iar la tot misterul ăsta se mai adaugă şi faptul că, în noaptea plecării în nefiinţă a celor 2, ca să vezi, gazele erau oprite, abia spre dimineaţă au început să apară pe conductă şi foarte slab.
Cu respect, domnule Sanel Marean, va salut, dar trebuie sa va contrazic. Nu ati studiat cu atentie datele dosarului, facut public de altfel. Lisandru nu locuia la bloc, ci la casa: mica, gri si friguroasa.
Stau asa...si ma gandesc de cateva zile: oare ce-o fi patit, K.G.????
Exista cateva posibilitati. Unele dintre ele, spun sincer, m-au infiorat. Iata-le:
- L-a rapit pana la urma extraterestrul. N-ar fi rau, ar avea ce invata de la el, atat timp cat ni-l inapoiaza viu si nevatamat si tot asa de inspirat, mai ales.
- Nu mai are inspiratie. Nici asta n-ar fi grav, ca geniile mai patesc asa.
- A plecat sa rezolve cazul lui Lisandru. Aici ar gresi, pentru ca sigur caii verzi pe pereti i-ar putea intalni, dar in orasul pisicilor nu poate ajunge usor mai ales daca pierde timpul si sta de vorba cu ciudatul ala de Sanel Marean.
-Purcelul fermecat l-a luat in rat si a dat cu el de pereti pentru ca nu a vrut sa imparta o magura cu cirese..
- Sau stiu eu ce.....
P.S Daca te intorci fa modificarea aia ca ma scoate din minti. :)
Trimiteți un comentariu