Erotic

Holul îmi pare bezmetic. Am urcat cu liftul la etajul 7. Uşile s au deschis şi o lumină transparentă îmi luminează picioarele albe. Mirosul de flori colorate îmi aprind poftele. Păşesc pe un ritm de dans şi ating pereţii cu degetele, încet şi tandru. Numărând apartamentele ajung la uşa dorită, un lemn puternic dintr un fag bătrân cu multe noduri. Bat în uşă iar sunetul îmi tresare în suflet trezindu mi amintiri. Nicio mişcare, forţez clanţa şi penetrez încăperea conştientă de începutul fanteziei. Abia pătrunsă în poveste, întâmpin o melodie cunoscută din visele mele. E trecut de miezul nopţii, îmi spune un ceas agăţat de un perete colorat în curcubee. Lumina slabă din cameră mă atrage, hipnotizată de dorinţă mă trezesc în mijlocul ei şi gem privind un pat atins suav de roze albe, printre ele un bilet împăturit în multe, ce mi zice

"aşează te, atinge te, visează lin, parfumul drag de roze."

Mi e frică. De ce plâng ? Acum 3 ani am plecat la ţară. Am rămas singură iar dorul îmi măcina minţile. În acel moment am vândut tot şi am plecat spre locuri noi. Am ajuns într un sat uitat de lume, aproape de un munte. Am găsit o casă lângă un lac ocupat de păsări, mereu călătoare, ca şi mine. Gândul meu e să mi termin cartea. În primele zile am încercat să mi aranjez locuinţa; câteva decoraţiuni, o zugrăveala, nişte reparaţii. Tot răscolind prin toate camerele am găsit intrarea în podul casei, o scară cam subredă, simt cum pârâie în timp ce o escaladez. Interiorul, foarte împăienjenit, îmi dă o senzaţie de frică, diferite obiecte vechi şi cărţi prăfuite, pe un raft zac multe hârtii legate cu o sfoară ce mi trezesc o curiozitate imensă. Estimez cam 700 de pagini, citesc la întâmplare din mijlocul maldărului

"azi am făcut dragoste, îmi doream mult asta, a trecut mult timp, nici nu mai ştiu cât şi parcă uitasem ce simţi, a fost atât de romantic, tresăream la fiecare atingere a lui, un tânăr creol cu braţe puternice ce mă strângeau atât de tare încât simţeam că mor de plăcere.îi plăcea să mă sărute pe tot corpul, buzele lui erau calde de mi lăsau urme pe piele iar limba lui atât de dulce îmi atingea diferite zone şi mă făcea să tremur, să plâng, să gem, să strig atât de tare, o noapte întreagă..."

Ce excitant! Cine o fi fost femeia asta? Cu siguranţă era un subiect bun de studiat. Cobor în bucătărie, m a luat foamea. Soarele apune peste munte, începe noaptea, e senin. Privesc cerul stând pe banca din faţa uşii cu un pahar de limonada în mână. Mă simt visătoare printre stele, e lună plină, broaştele din lac îmi cântă şi totul îmi dă o stare de relaxare. Somnul mă îndrumă spre camera de noapte, un pat mare cu aşternuturi albe. Încerc să dorm dar gândul meu e la jurnalul femeii, îi simt trăirea nopţii pasionale. Cu mâinile, uşor reci şi tremurânde, îmi ating sânii făcându i să tresară din somnul adânc şi îmi mângâi un zâmbet cu degetele penetrând fantasma viselor născute cu ceva timp în urmă. E cald, e cald şi îmi place cum adie vântul. De dimineaţă m am trezit, râzând, răvăşită prin cearşafuri albe, parcă uitată ori ascunsă de lume. Am păşit spre uşă, înfăşurată în cearşaf, aşezându mă pe prima treaptă din faţa casei. Atât de linişte! Mă gândesc la viitorul pe care nu mi l pot închipui.

.....

1 comentarii:

Anonim spunea...

AAAAAAA!!!!!!! (acesta a fost un tipat...de placere!):)))
Ai putea comtinua povestea. Vreau sa stiu toooot, cat mai amanuntit!!!:))))

Trimiteți un comentariu