23. Târziu. Vorbesc singur. Atât de linişte încât îmi pare că totul e mort. Citesc. Citesc rânduri ascunse prin pereţi. Azi am fost la râu, simţeam un parfum venit dintre copaci. Totul era colorat în curcubee. Am adormit pe o piatră în mijloc. M-am trezit în vise rătăcite şi reci. Se făcuse noapte din senin, vuiete răscoleau crengile copacilor, o noapte cenuşie, totul pentru câteva secunde. În acest timp s-au întâmplat lucruri, nu găsesc cuvinte pentru ele, îmi tremură vocea şi mâinile.
În dimineaţa asta, când soarele răsare peste şoapte ascunse prin sertare, îmi plouă în palme şi totul se transformă în verde. Un verde crud, uitat de timpul rătăcit prin tine, un verde dintr-o floare aşternută pe un trup părăsit de suflet. Dar verdele ăsta mă înspăimântă, îmi dă senzaţii de derută, mă rătăceşte în amintire şi simt un dor de ducă.
În dimineaţa asta, când soarele răsare peste şoapte ascunse prin sertare, îmi plouă în palme şi totul se transformă în verde. Un verde crud, uitat de timpul rătăcit prin tine, un verde dintr-o floare aşternută pe un trup părăsit de suflet. Dar verdele ăsta mă înspăimântă, îmi dă senzaţii de derută, mă rătăceşte în amintire şi simt un dor de ducă.
1 comentarii:
Stiu eu, stiu ce sa faci cand te simti asa. Uite: te duci repede la miezul noptii la fata cu ochi negri si cositze de martipan. Ea se va sfatui cu aricii de ciocolata, veveritele de pandispan si cainii de turta dulce, ce trebuie sa faci. Evident, leacul il vor gasi impreuna la pisicutza de caramel, dar asta doar daca nu va fi prea obosita sa te primeasca. Dar cu putin noroc vei reusi. Du-te in noaptea asta. Negresit. :)
Trimiteți un comentariu