Apus de stele

Un zâmbet se coboară din lumina ochilor tăi. Să vezi, să simţi, să asculţi când nimeni nu o face. Ţi-e dor ? De-ar mai veni o noapte liniştită ca cea din visele de toamnă ! Aş vrea să-mi cânţi în şoaptă, întinsă peste rouă. Aş vrea să plouă, să spele, să treacă şi să-mi placă. Luna alunecă şi cade într-o fântână, 2 nebuni privesc şi o lasă să se înece. Un vânt adormit adie peste florile colorate. Amintiri, amintire, dulce, cald, acum, ieri, când ? Întrebări fără răspuns, ascunse în suflete pierdute, rătăcite, amăgite. Dacă aş fi o zi o pasăre aş muri de zbor, ori de-aş fi un foc mare aş exploda în mii de scântei. E prea albastru, prea departe, prea închis şi iar e noapte. Iar e soare şi răsare altă zi cu lună nouă, parcă ninge, parcă plouă. Aş mai sta lungit prin stele dar începe iar să plouă rar, încet, plăcut şi parcă m-am trezit în visul desenat. Sau poate e doar fermecat.

1 comentarii:

Liz spunea...

...magic...umbra, ud si racoros...
bine ai revenit...

Trimiteți un comentariu