7


Hai să îţi zic o poveste, o poveste care începe într o iarnă fără zăpadă, fără frig, fără ploaie, fără sentimente, fără oameni. E o zi cu soare sclipitor, zâmbitor, strigător, amăgitor şi dolofan. Pe o stradă pustie de oameni dar plină cu frunze ruginii şi galbene ce se plimbau şi se învârteau prin toate colţurile pentru că nu îşi găseau locul, stă un câine castaniu rezemat de o bordură, o ureche e ascuţită ascultând cântecele vântului ce bate din răsăritul amintit cu ceva timp în urmă, limba e scoasă savurând momentul trăit, acest câine e sub o fereastră simplă, de mahon, nu e spartă pe la colţuri şi nu e termopan, dar este împodobită cu ghiocei şi lalele negre, povestea lor este complexă şi bine ştiută doar de ele, de flori. Aş vrea să pot să ţi spun mai multe dar timpul nu mă lasă, este rău şi mă apasă pe sprâncene, pe gene, pe suflet şi pe buze. Vine noaptea şi mi e frică, vine luna peste soare, vine ploaia printre stele, frunzele îşi găsesc locul pe strada pustie, câinele crezi că moare ? nu, are umbrelă.

1 comentarii:

Acadeaua spunea...

Luna e prietena ta. Noapte buna!

Trimiteți un comentariu