Firul

Un sărut tăvălit prin amintire îţi doreşti la miezul nopţii, stând rezemată de un perete rece, încerci să ridici ochii spre persoana bine conturată de două culori foarte reci venite din mijlocul ferestrei, fiind spartă simetric în toate colţurile. Iluzia născută din paharul de vin întors spre răsăritul ce pare să vină foarte greu, tinde să prindă anumite forme ciudate ce încep să se mişte într un acord muzical cu sunetele ce ies din capul tău prin urechea stângă. În timpul refrenului, în palma cea mai apropiată de perete, apar câteva picături de lacrimi venite din seninul camerei de peste drum, unde foarte suspect de plăcut câteva culori se schimbă în funcţie de notele muzicale ce se plimbă de sus în jos şi invers.

În momentul apariţiei unei raze de lună, intrată printre crăpăturile ferestrei ce formează un desen bine definit, se simte o căldură ce împresoară camera inclusiv pe tine şi persoana ce pare a nu mai fi. În colţul luminat insistent de rază, se întinde un fir de paianjen balansat spre laterale de vântul venit odată cu luna. Te ai agăţat de el sperând să găseşti la capăt fericirea, urmezi un drum cu flori în dreapta şi în stânga, păşeşti mai larg, ce fericire, o lumină parfumată îţi deschide zarea. Ai ajuns ? Să fie oare ? Şi se rupe, firul. Cazi spre jos, te spargi în mii de cioburi colorate, parfumate, regăsite, negăsite, părăsite şi amăgite.

Vine un soare. Ce visare !!