Trandafirul ?

Petalele tale, cândva albe, se usucă
şi sunt purtate de vântul, odată cald,

spre cimitirul plin de umbre fără viaţă.
Trupul tău, cândva verde, e plin de ţepi
uscaţi şi ascuţiţi, eşti maronie şi rece.
Sufletul răzbate-n tine dar e prea târziu,
albul devine negru şi apoi îngheaţă.
Un fum înecăcios apare, te împresoară
până la sufocarea finală, mori încet.
O ploaie plânge peste tine cu gheaţă rece,
cândva caldă, te îneacă-n lacrimi.
Un vânt sărat te mângâie pe creştet
şi-ţi cade capul, rămâi un băţ cu spini

cu urmele de sânge, ale mele.
Ai murit!
Dar sufletu-ţi la mine.

4 comentarii:

cineva... spunea...

oare ce a vrut sa spuna poetul? trandafirul s-a uscat pentru totdeauna sau mai are o sansa...poate intr-o alta gradina?

K.G.Pirel spunea...

poetul a vrut sa spuna ceva dar in acest caz pentru el.
sufletul a ramas pribeag, timpul are raspunsul.

Acadeaua spunea...

esti pastrator si de vise si de suflete?

K.G.Pirel spunea...

doar de vise.

Trimiteți un comentariu