Pachetul : Capitolul I

Introducere in idila printesei

Într-un mare castel, pe lângă o mare mai mare ca marea cea mare, trăieşte o prinţesă tristă şi singură, rămasă fără părinţi din fragedă pruncie în urma unui tragic accident de motocicletă cu ataş. Gândurile ei sunt departe, sunt la un prinţ frumos, simplu şi fără bani care trebuie să vină pe un cal alb. În tot acest timp plânge, mănâncă îngheţată şi ascultă muzică la un mp3 trimis de vărul ei din Germania, prin nişte rude. Prinţesa, plictisită şi dorind să schimbe ceva în viaţa ei, aruncă pe net un mesaj cu dublu înţeles, sunând astfel: "tânără domnişoară, caut relaţie întunecată şi rece cu un domn sensibil şi cald".

Foarte fericită se pregăteşte pentru o mega petrecere iniţiată de fosta ei colegă de bancă, la care, desigur, ea este invitată de onoare. Pregătirile au durat în jur de două ore şi patru minute, ce a făcut în aceste două ore nu s-a aflat nici până în zilele noastre.
În sfârşit prinţesa coboară din palat, păşeşte în trăsură şi porneşte spre petrecere. Trecând prin pădure, la un moment dat o bufniţă se aşează pe uşa trăsurii şi îi şopteşte prinţesei:

- Ai grijă ! şi zboară

Prinţesa se uită foarte nedumerită întrebându-se: visez, de ce eu, şi mai ales de ce o bufniţă. Timpul trece, trăsura merge şi ajunge la o vilă pe malul mării, unde are loc petrecerea, aici este întâmpinată cu caldură de mai mulţi colegi. Înăuntru, multă lumină, dar prinţesa vede numai întuneric, poate este speriată de întâmplarea cu bufniţa sau cine ştie ce se întâmplă în capul ei, îşi doreşte foarte mult să întâlnească pe cineva, aşteaptă timidă într-un colţ un semn, deşi e caldă atmosfera, prinţesei îi este foarte frig şi simte nevoia să se retragă undeva.

Ajunge pe plaja şi se descalţă, picioarele ei fine nu au mai cunoscut nisipul, nu mai e o fata cuminte, păşeşte uşor spre marea care se uneşte cu cerul printr-un cordon miraculos, parcă este un vis. Este rece şi simte cum îi mângâie picioarele, întunericul şi sclipirea ei o îmbată iar frica îşi face apariţia şi o cuprinde în braţe, o învăluie şi o sărută. Prinţesa, cu zâmbetul pe buze, se prăbuşeşte pe nisipul umed, în ochii ei se văd stelele şi o lună ascunsă după un nor puţin cenuşiu. Marea o trage spre ea şi o poartă în larg, o sirenă o zăreşte şi o prinde în braţe aducând-o înapoi şi o aşează pe nisip, ceva mai departe de mare, o sărută pe buzele-i dulci şi pleacă.
După cinci ore, prinţesa se trezeşte şi se întoarce la petrecerea care, tocmai se termina şi îşi spune în şoaptă: foarte tare, ce m-am distrat. Se îndreaptă spre trăsură şi se întoarce acasă unde foarte obosită adoarme, dar înainte de toate îşi aşterne gândurile într-un jurnal secret, apoi îşi spune rugăciunea.